Lumea digitală e construită, în mare parte, pentru ochii care văd totul clar, dintr-o privire. De la meniuri de navigare până la notificări discrete sau carusele care se mișcă rapid, mulți dintre noi interacționează instinctiv cu aceste elemente vizuale. Însă pentru unii utilizatori, interacțiunea cu spațiul digital este filtrată printr-o realitate mult mai restrânsă vizual.
Pierderea capacității de a vedea clar în centrul câmpului vizual înseamnă că detaliile importante – cum ar fi textul, fețele sau obiectele centrale – devin încețoșate sau complet absente. În schimb, imaginea periferică rămâne activă, iar persoanele afectate se bazează pe ea pentru a înțelege și interpreta mediul înconjurător.
Această afecțiune este cunoscută ca vederea periferica compensatorie, un mecanism prin care creierul și ochii învață să colaboreze diferit. Deși nu înlocuiește complet vederea centrală, le oferă utilizatorilor o șansă de a naviga lumea – atât fizic, cât și digital – cu anumite ajustări și adaptări.
În mediul online, vederea periferică ridică provocări legate de localizarea rapidă a informației, interpretarea corectă a unui layout și identificarea punctelor de interacțiune. Tocmai de aceea, designul accesibil joacă un rol crucial: pentru a transforma o experiență digitală complicată într-una fluentă, intuitivă și funcțională.
Ce înseamnă vederea periferică în context digital și ce provocări implică
În lipsa vederii centrale, utilizatorii se bazează aproape exclusiv pe zonele laterale ale câmpului vizual. Asta înseamnă că focalizarea directă pe un element devine dificilă sau imposibilă. În mediul online, unde cele mai importante informații sunt adesea plasate în centru – titluri, butoane, meniuri, câmpuri de formular – acest tip de interacțiune vizuală creează confuzie și încetinește navigarea.
O persoană cu vederea periferică funcțională, dar cu pierdere a vederii centrale, nu poate „vedea” cu ușurință ceea ce este esențial pe o pagină: un buton de „Adaugă în coș”, un titlu de secțiune sau o notificare pop-up. Totul se reduce la încercări repetate de orientare, prin scanare lentă și adaptare constantă, ceea ce duce la oboseală și frustrare.
Pe lângă poziționarea elementelor, dimensiunea fontului și contrastul cromatic joacă un rol crucial. Când acestea nu sunt gândite accesibil, utilizatorul poate rata complet informații importante. În plus, caruselele automate sau elementele animate în centru pot distrage sau chiar împiedica complet interacțiunea cu pagina.
Un alt aspect problematic este lipsa semnalizării clare: dacă un link nu este bine delimitat vizual sau dacă structura paginii este haotică, persoanele cu vederea periferică afectată se pierd ușor în design. Un layout aerisit, o ierarhie logică și indicii vizuale evidente devin nu doar recomandări, ci necesități reale pentru accesibilitate.
Cum poate fi adaptat un website pentru persoanele cu vederea periferică
Primul pas către un design cu adevărat accesibil este includerea utilizatorilor cu diferite tipuri de deficiențe vizuale în procesul de testare. Pentru persoanele cu pierdere a vederii centrale, feedback-ul direct poate evidenția lucruri pe care designerii nu le-ar anticipa: de exemplu, cum un element aparent „vizibil” poate fi, în realitate, complet ignorat dacă este centrat sau dacă nu are un contrast suficient de puternic față de fundal.
Zona de interacțiune (hit area) a butoanelor, iconurilor și linkurilor trebuie să fie mult mai mare decât minimul standard. Utilizatorii care se bazează doar pe vederea laterală pot avea dificultăți în a plasa cu precizie cursorul sau degetul pe un element de mici dimensiuni. De aceea, este esențial ca zonele clicabile să aibă cel puțin 44×44 pixeli, să fie bine spațiate și să nu fie suprapuse de alte elemente grafice.
Elementele vizuale trebuie să fie redundante, clare și bine marcate. De exemplu, un buton „Trimite” nu trebuie să se bazeze doar pe culoare (verde) pentru a semnala că este activ, ci poate fi completat cu o pictogramă, o etichetă descriptivă (aria-label) și un contur vizibil la focus. Când utilizatorul dă click, o mică animație de feedback sau un sunet subtil pot confirma acțiunea.
Un alt aspect adesea trecut cu vederea este predictibilitatea poziției elementelor în layout. Pentru persoanele cu vederea periferică, fiecare moment în care trebuie să „ghicească” unde se află meniul, coșul de cumpărături sau un formular poate însemna frustrare. Păstrarea unui layout consistent pe toate paginile, fără devieri inutile sau efecte speciale în zona centrală, este un ajutor real. De asemenea, scroll-ul vertical simplu, fără efecte parallax sau secțiuni animate la scroll, contribuie la o experiență de navigare mai confortabilă.
În final, este important ca site-ul să fie scalabil și compatibil cu funcțiile de zoom. Mulți utilizatori cu vederea periferică folosesc zoom optic sau digital. Dacă layout-ul se rupe, textul se suprapune sau anumite elemente dispar când pagina este mărită, atunci accesul este compromis. Folosirea unui sistem de design bazat pe grilă flexibilă și proporții relative (ex. em/rem în loc de px) ajută la menținerea structurii indiferent de nivelul de mărire.
Situații reale, soluții care încă lipsesc
Pentru cineva cu vedere periferică, o interacțiune banală online poate deveni un test de răbdare. Gândește-te la un formular de programare medicală care apare doar într-un pop-up în mijlocul ecranului. Sau la un meniu de navigație fix, centrat grafic, care nu oferă nicio altă variantă de acces. Deși site-ul este, tehnic, funcțional, pentru acest tip de utilizator, totul pare construit pe dos: esențialul devine invizibil.
În multe cazuri, ceea ce pentru majoritatea pare un site „curat” și „modern” este, de fapt, un spațiu digital lipsit de puncte de sprijin. Nu există ghidaj vizual clar, nu există redundanță a informației, iar elementele interactive nu sunt gândite să poată fi descoperite decât vizual, dintr-o privire completă. Tocmai ceea ce persoanele cu vedere periferică nu pot oferi.
Și nu vorbim doar despre design grafic. Vorbim despre lipsa unor alternative – despre faptul că nu există o structură clară a conținutului, nu există etichete explicite sau opțiuni de personalizare care să permită o adaptare a modului în care este perceput site-ul.
Faptul că aceste situații sunt încă frecvente nu ține neapărat de lipsa de resurse, ci mai degrabă de lipsa de înțelegere. Nu este vorba despre rea-voință, ci despre lipsa unui cadru clar care să transforme accesibilitatea în standard, nu în excepție. Aici începe rolul reglementărilor – și tocmai de aceea, cadrul legal trebuie înțeles și aplicat, nu doar menționat.
Ce spune Legea 232/2022 despre accesibilitate digitală și cum se aplică persoanelor cu vedere periferică
Legea 232/2022 stabilește cadrul general privind accesibilitatea produselor și serviciilor pentru toate persoanele, inclusiv cele cu dizabilități, în conformitate cu cerințele europene. În cazul spațiului digital, ea introduce obligația ca website-urile și aplicațiile destinate publicului larg să fie construite astfel încât să fie percepute, utilizabile și înțelese de o gamă largă de utilizatori, indiferent de capacitățile lor vizuale, auditive sau motorii.
Pentru persoanele cu vederea periferică afectată, legea nu intră în detalii tehnice, dar principiile de bază sunt clare: informațiile importante trebuie să fie vizibile, identificabile ușor și plasate într-un mod logic. Asta înseamnă că elementele critice – meniuri, butoane, formulare, alerte – trebuie să fie accesibile fără să depindă de o privire completă asupra paginii. Conținutul nu trebuie să apară doar în zone centrale sau izolate, ci să existe și opțiuni de structurare alternativă (precum meniuri laterale, skip links sau etichete clare).
De asemenea, legea impune cerințe privind compatibilitatea cu tehnologii de asistare și impune obligația ca experiența digitală să nu excludă, intenționat sau nu, anumite grupuri de utilizatori. În cazul celor cu vedere periferică, asta presupune ca designerii și dezvoltatorii web să testeze interfețele nu doar vizual, ci și funcțional – să se întrebe dacă o pagină poate fi parcursă logic fără a avea o vedere completă de ansamblu.
Mai mult, instituțiile publice și operatorii economici care oferă servicii esențiale trebuie să asigure conformarea treptată cu cerințele legale, iar lipsa de conformitate poate fi sancționată. Accesibilitatea digitală nu mai este o alegere, ci o responsabilitate asumată juridic.
În fond, Legea 232/2022 este un pas necesar pentru a schimba perspectiva: de la un web „pentru toți” în teorie, la unul construit cu toți în minte, în practică.
De la înțelegere la responsabilitate: un internet care include și nu exclude
Vederea periferică afectată nu este un detaliu marginal, ci o realitate pentru mii de oameni care interacționează zilnic cu spațiul digital. Și tocmai pentru că această realitate nu este vizibilă la prima vedere, riscă să fie ignorată în lipsa unor reguli, unor bune practici și – mai ales – în lipsa empatiei.
Accesibilitatea digitală nu înseamnă doar conformitate legală, ci și o schimbare de mentalitate: aceea de a crea spații online care pot fi folosite de oricine, nu doar de cei care văd, aud sau interacționează într-un mod „standardizat”. O pagină web bine construită înseamnă autonomie, participare, incluziune. Fiecare meniu adaptat, fiecare contrast bine gândit sau buton vizibil contribuie la o experiență online mai echitabilă.
În contextul vederii periferice, nu este nevoie de soluții complexe sau costisitoare. De cele mai multe ori, ajustările sunt de ordin logic și de design – dar necesită voință, conștientizare și cunoștințe. Iar rolul profesioniștilor din digital este să se asigure că aceste ajustări devin regulă, nu excepție.
