Lumea digitală abundă în sunet. De la podcasturi și clipuri video, până la notificări vocale și apeluri în aplicații, sunetul a devenit parte integrantă a felului în care comunicăm, învățăm și ne relaxăm online. Dar ce se întâmplă atunci când acest sunet nu mai ajunge complet la destinație?
Pentru persoanele cu deficiențe de auz, mai ales în cazul celor cu hipoacuzie medie sau severă, interacțiunea cu internetul vine cu provocări subtile, dar reale. Nu vorbim doar despre un volum mai redus, ci despre dificultăți în a înțelege conținutul audio, în a distinge voci în fundal zgomotos sau în a urmări o explicație verbală fără sprijin vizual.
Hipoacuzia medie nu înseamnă „a nu auzi deloc”, ci a auzi insuficient pentru ca anumite sunete să mai fie clare sau inteligibile. În mediul online, asta poate însemna un tutorial video imposibil de urmărit fără subtitrare, o conferință live fără transcriere sau o experiență sonoră care nu are o alternativă vizuală.
Accesibilitatea web, în acest caz, nu este o preferință, ci o nevoie. Lipsa adaptării nu înseamnă doar disconfort, ci excludere. Fiecare material fără suport vizual echivalează cu o conversație la care unii utilizatori nu sunt invitați, deși au ajuns la timp.
Un internet echitabil presupune să proiectăm conținutul și pentru cei care îl aud altfel.
Ce înseamnă hipoacuzia medie sau severă și cum afectează experiența online
Hipoacuzia este un termen medical care desemnează pierderea parțială a auzului. Ea nu se manifestă întotdeauna la fel: poate varia de la o dificultate ușoară de a percepe anumite frecvențe, până la incapacitatea de a înțelege vorbirea chiar și în condiții ideale. În funcție de grad, deficiența auditivă este clasificată ca ușoară, medie, severă sau profundă.
În cazul hipoacuziei medii, persoanele afectate aud sunetele între 41 și 70 de decibeli. Ce înseamnă asta în practică? Că o conversație obișnuită, fără ridicarea tonului sau fără sprijin vizual, poate deveni neinteligibilă. Hipoacuzia severă presupune o pierdere și mai mare, între 71 și 90 de decibeli — iar în acest caz, majoritatea comunicării verbale fără amplificare devine imposibil de urmărit.
Pe internet, aceste nuanțe se traduc în obstacole foarte specifice. Un videoclip fără subtitrare, un mesaj audio dintr-un webinar sau o interfață bazată pe comenzi sonore pot exclude complet utilizatorii cu hipoacuzie medie sau severă. Chiar și unele alerte sau sunete de notificare esențiale pot fi ratate, afectând navigarea sau accesul la informație în timp real.
Mai mult decât atât, multe platforme digitale nu oferă funcții de personalizare auditivă. Volumul ajustabil sau balansul canalelor stânga-dreapta pot lipsi cu desăvârșire, iar conținutul sonor este adesea integrat fără transcrieri sau alternative vizuale. Într-un mediu care presupune o reacție rapidă — cum ar fi procesul de autentificare cu un cod audio, de exemplu — orice întârziere poate bloca accesul.
De aceea, înțelegerea tipurilor de hipoacuzie este esențială pentru dezvoltatorii de conținut web. Nu vorbim despre ajustări minore, ci despre a face loc unei categorii întregi de utilizatori care, în absența unor măsuri simple, sunt lăsați în afara conversației digitale.
Obstacole digitale pentru persoanele cu hipoacuzie medie sau severă
Într-o lume digitală dominată de conținut multimedia, sunetul joacă un rol central — dar tocmai aici apare primul obstacol. Persoanele cu hipoacuzie medie sau severă întâlnesc dificultăți majore atunci când videoclipurile, podcasturile sau înregistrările nu oferă transcrieri, subtitrări sau alternative vizuale. Fără aceste opțiuni, un material educațional, o prezentare de produs sau un tutorial tehnic poate deveni inutilizabil.
Un alt impediment apare în cazul platformelor care folosesc semnale auditive ca elemente cheie în experiența utilizatorului. Alertele sonore, notificările fără suport vizual sau mesajele de eroare care nu apar și ca text pot fi complet omise de către utilizator. Într-un context de securitate (precum autentificarea cu doi factori prin mesaj vocal), lipsa unei opțiuni alternative poate chiar împiedica accesul la un cont.
Formularele online, deși aparent simple, pot ascunde capcane. Dacă un formular include instrucțiuni audio sau îndrumări vocale, fără echivalent text, persoanele cu deficiențe de auz sunt practic excluse din procesul de completare. La fel, în platformele de tip customer service unde comunicarea se face exclusiv prin apeluri telefonice, lipsa unui canal alternativ scris (chat, e-mail) limitează drastic accesul la suport.
Reuniunile video sau conferințele online fără transcriere live sau fără funcții de captioning automatizat reprezintă o altă barieră serioasă. Deși multe instrumente moderne oferă astfel de facilități, acestea nu sunt activate implicit și nici personalizabile pentru diverse tipuri de pierderi auditive. În plus, captioning-ul automat are adesea o acuratețe scăzută, ceea ce face ca mesajul transmis să fie distorsionat sau confuz.
În final, chiar și designul vizual joacă un rol important. Dacă un site folosește mesaje esențiale inserate în materiale video sau sonore (de exemplu, un call-to-action rostit, dar neafișat pe ecran), atunci lipsa conținutului alternativ devine un factor de excludere. Hipoacuzia medie sau severă nu înseamnă absența completă a auzului, dar înseamnă că orice mesaj transmis exclusiv prin sunet este un potențial obstacol în calea accesibilității.
Soluții digitale pentru persoanele cu hipoacuzie medie sau severă
Pentru ca platformele web să devină cu adevărat accesibile, primul pas este integrarea subtitrărilor sincronizate pentru toate materialele video și audio. Subtitrările trebuie să fie clare, lizibile și corect temporizate, iar atunci când e posibil, să includă și indicii despre tonul vocii sau sunetele ambientale relevante (ex: [muzică de fundal], [râsete], [ușă care se închide]).
Transcrierile complete ale conținutului audio sunt o altă practică esențială. Fie că vorbim de podcasturi, webinarii sau materiale promoționale, aceste transcrieri oferă o alternativă echivalentă pentru persoanele care nu pot percepe sunetul. Ideal este ca ele să fie disponibile în format text accesibil, nu doar ca fișier PDF sau imagine scanată.
Un aspect adesea neglijat este evitarea semnalelor sonore fără suport vizual. Fiecare sunet care transmite informație (de tipul: „ți-ai salvat cu succes formularul” sau „ai primit o notificare”) ar trebui să aibă și o corespondentă vizuală – o animație, o iconiță, o schimbare de culoare ori un mesaj text.
Sistemele de asistență (ex: helpdesk, customer support, rezervări) trebuie să ofere opțiuni multiple de contact. În locul unui simplu număr de telefon, includerea unui chat live, a unui formular sau a unei adrese de e-mail reprezintă o soluție concretă de incluziune. Mai mult, integrarea unui bot conversațional scris poate face o diferență reală.
Nu în ultimul rând, funcționalitățile de captioning live din aplicațiile de videoconferință ar trebui testate, activate și adaptate. Platformele care permit transcriere în timp real pot face întâlnirile accesibile unui public mai larg. De asemenea, folosirea limbajului simplu, evitarea suprapunerii vocii în discuții și ritmul de vorbire moderat sunt practici de comunicare incluzivă care pot fi învățate și aplicate cu ușurință.
Ce prevede Legea 232/2022 în cazul persoanelor cu hipoacuzie medie sau severă
Legea 232/2022 transpune în legislația românească Directiva (UE) 2016/2102 privind accesibilitatea site-urilor web și a aplicațiilor mobile ale entităților publice. În esență, aceasta impune ca toate platformele digitale publice să fie accesibile persoanelor cu dizabilități, inclusiv celor cu deficiențe de auz.
Pentru persoanele cu hipoacuzie medie sau severă, acest lucru înseamnă că informațiile transmise prin sunet trebuie să fie disponibile și în formate alternative echivalente. Legea face referire directă la elemente multimedia, menționând că acestea trebuie să fie însoțite de subtitrări, transcrieri sau interpretare în limbaj mimico-gestual, acolo unde este cazul.
În plus, conform articolului 5, site-urile trebuie să respecte principiile perceptibilității, operabilității, comprehensibilității și robusteții, definite în standardele europene EN 301 549. Pentru o persoană cu hipoacuzie, „perceptibil” înseamnă că informația poate fi recepționată vizual, iar interacțiunea cu platforma nu depinde de percepția sunetului.
Chiar dacă legea se adresează cu prioritate instituțiilor publice, ea oferă un model de bună practică și pentru entitățile private. În special companiile care oferă servicii online – bănci, retaileri, furnizori de utilități .
De asemenea, legea prevede și posibilitatea sesizării autorităților competente în cazul în care accesibilitatea digitală nu este respectată. În contextul hipoacuziei, absența subtitrărilor sau imposibilitatea de a accesa informații importante fără suport auditiv poate reprezenta o încălcare directă a dreptului la informare și participare digitală.
De ce contează accesibilitatea pentru persoanele cu hipoacuzie – nu doar legal, ci profund uman
Accesibilitatea digitală nu este un moft sau un detaliu tehnic – este o expresie directă a respectului pentru drepturile fundamentale ale omului. În cazul persoanelor cu hipoacuzie medie sau severă, accesul la informație în format vizual echivalează cu accesul la viața digitală, la educație, la angajare și la servicii esențiale.
De la cursurile online care nu au subtitrări, până la videoclipuri informative ale instituțiilor publice fără transcriere, lumea digitală devine adesea un spațiu al excluderii. Într-o societate care se bazează tot mai mult pe comunicarea video și pe conținutul multimedia, ignorarea nevoilor persoanelor cu deficiențe de auz înseamnă a le ignora prezența în spațiul public.
Mulți dintre cei cu hipoacuzie sunt profesioniști activi, elevi, studenți, antreprenori sau consumatori digitali cu aceleași nevoi ca oricine altcineva. Dar lipsa adaptărilor simple – cum ar fi o subtitrare sincronizată – creează o barieră invizibilă, dar persistentă. În fața ecranului, lipsa sunetului devine lipsa accesului.
Așadar, vorbim despre mai mult decât o conformare la reguli. Vorbim despre autonomie, despre demnitate, despre dreptul de a fi informat și implicat. Fiecare îmbunătățire adusă unui site sau unei aplicații în acest sens este un pas real către incluziune.
Pentru că hipoacuzia medie sau severă nu ar trebui să limiteze nici șansa de a învăța, nici posibilitatea de a lua decizii, de a comunica, de a trăi pe deplin în era digitală.
